20 aprilie 2013

Grigo - Bk Union 4-1 (3-0)

Vineri, 19.04.2013 am jucat al doilea meci din play-off, in compania echipei Bk Union, cu care in campionat am castigat un meci cu 6-5 si am pierdut un meci cu 4-3. Dupa cum se si vede din rezultatele obtinute intre echipe, ne asteptam la un meci foarte echilibrat. Desi am avut niste absente in echipa, am evoluat surprinzator de bine. In prima repriza am avut numeroase ocazii de a marca, am avut un joc de pase reusit, am fost exacti in aparare si am tinut bine de minge. Chiar daca adversarii erau mai tehnici nu le-am lasat spatii de a pasa decisiv. Pe la jumatatea primei reprize am deschis scorul printr-un sut frumos de la distanta si in nici 2 minute scorul era 2-0 dupa un sut de la distanta deviat in poarta. Pe final, am mai marcat o data, iar scorul a devenit 3-0 pentru Grigo. Repriza a doua am inceput-o la fel de bine si am reusit sa marcam golul de 4-0, iar dupa aceea ne-am axat mai mult pe faza defensiva si pe contraatacuri lasand adversarii sa atace mai mult. Am reusit sa ne aparam aproape perfect in acest joc si nu am dat sansa adversarilor sa marcheze decat in finalul partidei cand au inscris printr-un sut din marginea careului, dar timpul nu le-a permis sa mai revina pe tabela. Asadar, victorie importanta pentru Grigo care ne da sperante in apropierea de locurile fruntase. In acest joc este de remarcat toata echipa care a facut un joc aproape perfect.

13 aprilie 2013

Grigo - Inter Junior 1-5 (1-2)

Vineri 12.04.2013, ora 21:00 am intalnit liderul diviziei F, Inter junior in prima etapa din playoff. La inceput s-a jucat 5+1, adversarii fiind doar 6, dar pe parcurs le-a mai venit un jucator si am trecut la sistemul 6+1, noi cu 2 rezerve, ei fara. In prima repriza am fost dominati categoric de Inter Junior care a inscris repede 2 goluri, prin suturi de la distanta pe fondul unor greseli colective. Noi am redus din diferenta tot printr-un sut de la distanta, iar apoi a fost un meci de care pe care, noi jucand haotic, iar adversarii continuand cu suturile de la distanta. A doua repriza am inceput-o prost, am luat gol repede si scorul de pe tabela indica 3-1 pentru Inter Junior. In scurt timp, scorul a devenit 5-1 pentru adversari, ei marcand dintr-un penalty corect acordat si un sut la coltul lung. Am facut un joc foarte slab desi eram increzatori inaintea partidei. Speram sa facem un joc bun etapa viitoare impotriva celor de la Bk Union si sa obtinem victoria.

12 aprilie 2013

Grigo - Inter Sport 1-7 (1-1)

Duminica 07.04.2013, ora 20:00 am intalnit formatia Inter Sport din divizia C in turul 3 din cupa. S-a jucat 5+1, noi fara rezerve ei cu doua. In prima repriza am jucat destul de bine, ne-am aparat aproape perfect dar am atacat destul de rar. Inter Sport a deschis scorul dupa un contraatac supra numeric iar noi am egalat tot dupa un contraatac la una din putinele faze de atac ale noastre in prima repriza. In a doua repriza nu ne-am mai aparat asa bine dar am atacat mai hotarat si am avut mai multe situatii de gol. Adversarii ne-au dat gol aproape la fiecare faza desi noi am avut noroc si cu bara in cateva situatii, iar scorul final a fost de 1-7 pentru Inter Sport. Asadar am fost eliminati din cupa si urmeaza sa ne concentram doar pe play-off. In play-off ocupam ultimul loc cu doar 9 puncte si urmeaza meciuri tur-retur intre primele 7 echipe din liga. Primul meci va fi impotriva liderului Inter Junior in aceasta seara de la ora 21:00.